
Vino în echipa noastră!
Alătură-te unei echipe dinamice și inovatoare, unde poți să-ți dezvolți cariera. Aplică acum și fă parte din povestea noastră de succes!
Suntem o companie cu tradiție în domeniul construcțiilor, o companie românească care a inovat, a ajutat și și-a construit un renume pe baza calității serviciilor și a produselor.
Dacă vrei să faci și tu parte dintr-o echipă care pune pe primul loc relațiile cu oamenii, aplică la unul dintre posturile de mai jos.
Cum trebuie sa fii
Căutăm o persoană responsabilă și serioasă pentru a ocupa postul de inginer constructor în echipa Brenado.
Loialitatea, hotărârea, adaptabilitatea și atutidinea pozitivă sunt un must have iar coordonarea și controlul echipelor de teren și a activității desfășurate de aceasta, o caracteristică necesară.
Trebuie să ai studii superioare în profil de construcții și experiența în execuție.
Atribuții
– Să elaboreze planurile de construcție;
– Să supravegehze activitatea echipei din subordine;
– Să urmărească stadiul lucrarilor din punct de vedere cantitativ si calitativ;
– Să întocmească rapoarte de activitate;
– Să planifice, să organizeze și să monitorizeze execuția din punct de vedere al respectării planurilor, al încadrării în termenele stabilite și al calității lucrărilor;
– Să se asigure de funcționalitatea mașinilor și echipamentelor;
– Să se asigure că se folosesc materialele și echipamentele de protecție a muncii din dotare, în timpul activităților întreprinse;
Cum trebuie sa fii
Echipa Brenado caută personal achiziții care vin în întămpinarea nevoilor clienților și îi ajută să își atingă obiectivele, într-un mod eficient.
Contactează-ne dacă ai minimum doi ani experiență relevantă în domeniul achizițiilor, dacă ai cunoștinte interdisciplinare: tehnice, economice, juridice, capacitate de organizare, planificare și prioritizare și foarte bune abilități de comunicare și negociere.
Dacă îți dorești să faci următorul pas în carieră, alături de o echipă competitivă și profesionistă, trimite-ne CV-ul tău. Totul începe cu angajați remarcabili la Brenado.
Atribuții
– Vei asigura derularea procesului de achiziții de la primirea solicitării, organizarea procedurii, semnarea contractului și monitorizarea derulării acestuia;
– Vei întocmi strategiile pentru achiziții;
– Vei realiza studii de piață specifice și analize detaliate ale elementelor de cost cu furnizorii de produse și servicii.
Cum trebuie sa fii
Ai bune abilităși de gestionare, de organizare, atenție distributivă, spirit practic și capacitatea de a comunica rapid și eficient? Ești perfect pentru postul de gestionar magazin Brenado.
Atribuții
– Verifică calitativ și cantitativ produsele primite;
– Receptioneaza marfa si intocmește documentele de recepție a mărfii în depozit;
– Raporteaă lunar rezultatele activității de gestiune a stocului;
– Ambalează și securizează marfa pentru livrare;
– Întocmeșt necesarul de acte și materiale necesare pentru a livra marfa.
Cum trebuie sa fii
Pentru a avea succes, orice companie are nevoie de oameni de vânzări competenți care să ajute clienții cu cunoștiițe despre servicii sau produse.
Te vrem în echipa Brenado dacă ești un people person, dacă îți place să ajuți oamneii, ești o persoană serviabilă și ai mereu zâmbetul pe buze.
Atribuții
– Interacțiunea cu clienții;
– Înțelegerea nevoilor acestora;
– Menținerea unei baze de date cu clienții recurenți;
– Păstrarea unei imagini bune a companiei;
– Cunoașterea produselor și prezentarea acestora.
Cum trebuie sa fii
Vrei să devi agent de vânzări sau să îți lărgești cariera în acest domeniu? Aplică pentrru postul de agent de vânzări la Brenado dacă ești orientat spre rezultate, ești deschis spre nou și spre autodezvoltare, ai spirit de echipă și bune cunoșțiințe de vânzări.
Atribuții
– Vei indentifica și contacta clienții pentru a promova companiei;
– Vei asigura respectarea termenelor limită;
– Vei monitoriza activitatea concurenței;
– Vei oferta, negocia și urmări derularea contractelor cu clienții.
Cum trebuie sa fii
Îndemânatic și cu spirit de echipă – acestea sunt principalele calități pe care echipa Brenado le cauto pentru personalul calificat în construcții.
Atribuții
– Să încarci;
– Să descarci sau să stochezi materiale de construcție și produse;
– Să se dedice echipei;
– Să execute ordinele.


